Biserici Romania - Biserica Ortodoxa Romana Pitesti reprezinta pagina unde puteti gasi informatii despre Mănăstirea SF. CALINIC - Biserici Romania - Biserica Ortodoxa Romana Pitesti.
Istoricul: În zonă n-a fost viaţă de obşte monahală până în 1995. A existat un teren donat mănăstirii Cernica de aşezământul Domniţa Bălaşa fondat de aceasta în 1751.
Descriere: Este biserica din lemn, aşezată pe fundaţie din bolovani de piatră cimentati. Are formă de nava şi este compartimentată în Altar, naos, pridvor închis şi un al doilea pridvor deschis susţinut în faţă de 4 stâlpi din lemn. Altarul este luminat de o fereastră pe zidul din faţă (est) şi de câte o fereastră la sud şi nord, naosul este luminat de câte o fereastră pe fiecare parte. Toate ferestrele sunt din lemn, de dimensiuni mici, în formă dreptunghiulară. Catapeteasma este din lemn nesculptat, intrarea în pridvor se face pe o uşă din lemn aşezată pe partea vestică. Din pridvor se intră în naos de asemena printr-o uşă din lemn. Pardoseala este din scândură, iar acoperişul din şindrilă.
Pictura: Biserica nu este pictată, dar pereţii sunt împodobiţi cu icoane.
Altele: Clopotul este instalat într-un cadru metalic aflat la 35 m sud de biserică.
Accesul:
Este situată la 14 km sud-est de Piteşti, la 29 km nord-vest de Găieşti şi numai la circa 400 m est de şoseaua asfaltată Găieşti-Piteşti.Gara Călineşti a liniei ferate Bucureşti-Piteşti se află la 5,3 km sud-vest de mănăstire, iar gara Goleşti la circa 6 km nord-vest. Complexul monahal este construit pe deal, în marginea estică a satului Drăghiceşti aflat mai în vale la 300 m distanţă.