Istoricul: Legenda spune că pe locul unde s-a clădit biserica a fost o stână de oi şi într-o noapte ciobanul a văzut în vis o oaie cu 3 coarne şi a auzit un glas care i-a spus că pe acest loc să se clădească o biserică. În anul 1808, pe moşia lui din Ciorogârla, vornicul Sămurcaş Constantin zideşte biserica. În scurt timp de la zidire ctitorul decedează fără să lase un act pentru întreţinerea şi cârmuirea mănăstirii. Abia în 1847 clucerul Alexandru, nepot de frate şi fiu adoptiv al vornicului, asigură mănăstirii 6 ha vatră şi pământ în jurul ei, întocmind şi reguli de administraţie. În noaptea de 15 martie 1821 Tudor Vladimirescu, în drumul lui spre Bucureşti, poposeşte cu pandurii în această mănăstire, fiind vizitat de episcopul Ilarion al Argeşului. Biserica necesitând reparaţii, Ministerul Cultelor pune la dispoziţie fondurile necesare între anii 1866-1869, însă acestea n-au fost suficiente pentru terminarea zugrăvelilor şi picturii. Nu s-au aprobat fonduri nici în 1870, dar cu sprijinul bănesc al lui Gheorghe Vernescu, al lui Teoharide şi al altor credincioşi s-au putut termina zugrăvelile precum şi pictura, care a fost executată de Gh. Tattarescu. Între 1872-1874 Ion Sămurcaş, un urmaş al ctitorului, înveleşte cu şindrilă casele ctitoreşti, iar Ministerul Cultelor repară arhondăria şi acoperişul unor chilii ale maicilor. Cu daniile credincioasei Teodosia Buiurca se restaurează biserica pentru a doua oară şi se construieşte aproape de cimitir un corp de case cu 20 de camere. Un mare incendiu care are loc în 1914 nimiceşte tot corpul caselor ctitoreşti unde se afla stăreţia, distrugându-se şi frumosul salon turcesc, care constituia un punct istoric important pentru mănăstire. În timpul primului război mondial clopotele mănăstirii au fost luate de trupele germane. Au fost turnate alte clopote între anii 1919-1925 cu daniile credincioşilor şi ale maicilor. Biserica a fost din nou reparată în 1920 pe cheltuiala mănăstirii. Marele cutremur din 1940 a distrus biserica făcând-o impracticabilă. A fost renovată prin grija Patriarhului Justinian, păstrându-se forma iniţială.

Descriere: Biserica este o construcţie masivă pe un soclu înalt, în formă dreptunghiulară, construită în stil brâncovenesc cu 3 altare. Naosul este mult mai spaţios decât pronaosul. Turla este construită pe naos, susţinută de 4 frumoase arcade care se sprijină pe 4 coloane masive. Catapeteasma este foarte frumoasă, având în partea inferioară un rând de icoane argintate şi în partea superioară două rânduri de icoane pictate. Partea liberă fără icoane este ornamentată prin sculptură. Stranele sunt şi ele frumos sculptate. Pridvorul este deschis, susţinut de 8 coloane puternice din cărămidă, spiralate. Plafonul şi zidul dinspre pronaos sunt sugestiv pictate. În exterior faţadele sunt placate cu cărămidă aparentă şi ceramică. La înălţimea de 2/3 din zid, un brâu din piatră înconjoară biserica. Sub streaşină are două brâie din cărămidă aşezate pe muchie şi încastrate în zid. În partea superioară, în apropierea streaşinei de jur-împrejur, are o iconografie în ceramică. 

Pictura: Pictura a fost realizată în frescă şi ceramică între anii 1951-1953, de pictorul Gh. Popescu. Din pictura bisericii vechi făcută de Gh. Tattarescu s-au păstrat numai două fragmente. La 8 noiembrie 1953 biserica a fost reasfinţită de însuşi Patriarhul Justinian. Restaurarea chiliilor, zidirea clopotniţei, atelierelor a continuat până în 1958 pe cheltuiala Arhiepiscopiei Bucureştilor, inaugurându-se cu slujba arhiereasca de Patriarhul Justinian care în acest an 1958 a împlinit 10 ani de rodnica arhipăstorire.

Altele: De la zidul înconjurător al incintei şi până la clopotniţa pe stânga aleii sunt 3 clădiri mici cochete gen vile. Clădirile care fac corp comun cu clopotniţa, în dreapta şi stânga, sunt etajate, au ceardacuri sprijinite pe frumoase coloane, în stil brâncovenesc şi sunt acoperite cu tablă. Biserica este înconjurată în toate părţile de clădiri ale mănăstirii, care formează un patrulater, ea aflându-se în centrul lui. La sud de biserică se află monumentul poetului Tzigara Sămurcaş (1903-1987) ultimul purtător al numelui ctitorului. 

Accesul:

Mănăstirea este situată la 13 km vest de Bucureşti şi circa 1 km stânga de şoseaua Bucureşti-Bolintin Vale-Videle. Se circulă cu autobuz de transport local Bucureşti sau cu autobuzele de Bolintin Vale.