Istoricul: Încă de la începutul secolului al XV-lea, în aceste locuri trăiau călugări sihaştri. Din prima aşezare monahală a făcut parte cuviosul Simeon Sihastru, unul dintre sfetnicii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Acesta ridică în 1460 prima biserică din lemn cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Biserica a fost incendiată de turci în 1476. În 1560 Schitul este transformat în mănăstire de voievodul Alexandru Lăpuşneanu, care zideşte în locul bisericii din lemn o biserică din piatră, cu o arhitectura unică, ce a rezistat până în zilele noastre. Mănăstirea a fost înzestrată de ctitorul ei cu multe danii. La sfârşitul secolului vieţuiau aici mulţi călugări iconari. Câteva dintre icoanele de o mare frumuseţe se pot vedea şi astăzi la uşile împărăteşti ale iconostasului. Ele aparţin marii şcoli iconografice autohtone din epoca de vârf a Moldovei medievale. În 1642 marele vistier Dumitru Şoldan a construit o chisiarniţă. Tot lui se crede că îi aparţine şi construcţia turnului clopotniţă. Alte înnoiri s-au adăugat în secolul al XIX-lea, de egumenul Macarie, care a transformat tainiţa subsolului în biserică şi a construit impunătorul corp de chilii din sud-vest, unde se află stăreţia, trapeza şi biblioteca. În 1850 stareţul Varnava restaurează Mănăstirea şi construieşte noi clădiri.

Descriere: Biserica este o construcţie masivă din piatră, care pare mare în exterior, dar e puţin spaţioasă în interior. Sunt două biserici suprapuse; cea de la subsol, închinată iniţial Sfiiţilor Apostoli Petru şi Pavel, are intrarea prin sud, cea de sus, închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie (hramul principal al mănăstirii), are intrarea prin partea nordică. Biserica de deasupra, în formă de cruce, nu are turlă. Altarul este luminat de o fereastră la răsărit şi alta la nord, în zona proscomidiei. Catapeteasma din lemn este sculptată şi pictată de stareţul mănăstirii în anul 1778. Naosul are absidele foarte înguste şi puţin adânci. Se delimitează de pronaos printr-un zid care coboară din boltă la jumătatea distanţei până la pardoseală. Este luminat de câte o fereastră la sud şi la nord, de formă dreptunghiulară. Pronaosul este luminat numai de o fereastră aşezată la sud, care se termină în arc. Ferestrele sunt din lemn, mici, duble, cu grilaj metalic la exterior. Pridvorul este luminat de o fereastră dreptunghiulară la nord şi alta la vest. Intrarea se face prin nord. Există şi un al doilea pridvor, cu intrarea prin est, pe o uşă masivă, originală, din lemn, întărită metalic. În pronaos se intră tot printr-o uşă masivă din lemn de stejar, sculptată în partea exterioară. Pardoseala este din marmură albă în altar, naos, pronaos şi din dale de piatră în pridvor. Acoperişul este din tablă vopsită în maro şi are streaşină largă. În noiembrie 1996 (când am vizitat-o a doua oară) biserica era tencuită în interior, pregătită pentru a fi pictată.

Pictura: Ucenicii Arhimandritul Teodorit au fost aceia care cu multă migală au lucrat în Mănăstirea Pângăraţi cele trei icoane din Patrimoniu National (Mântuitorul, Maica Domnului şi Sfântul Gheorghe) în anul 1596 15, care exprimă trăirea duhovnicească a celor care le-au lucrat. Fondul dominant al icoanelor este roşu închis îmbinat cu mari suprafeţe de albastru cu nuanţe de negru. Pictura propriu zisă e aşternută pe un strat gros de grund (cca. 1 mm), dispus în pelicule succesive ce realizează o bună aderenţă cu lemnul. Specific acestor icoane sunt acadramentele formate din baghete sculptate din grosimea lemnului în formă de funie rasucită. Compoziţia iconografică a acestor icoane e specific bizantină.

Altele: Faţadele exterioare sunt simple, tencuite şi văruite în alb-închis. În partea sudică sunt trei contraforturi masive, din piatră. La 6 m nord de biserică se află blocul care adăposteşte stăreţia, trapeza, bucătăria şi camera de oaspeţi. Clădirea este orientată de la vest la est, având două etaje în capul vestic, iar la est se termină cu un turn masiv în două etaje şi cu acoperişul piramidal. 

Accesul:

Este situată pe valea Bistriţei, la 15 km nord de oraşul Piatra Neamţ, pe şoseaua Piatra Neamţ-Bicaz, la 13 km est de Bicaz şi 3 km nord de gara Pângăraţi. Credincioşii care folosesc ca mijloc de transport trenul Piatra Neamţ-Bicaz, vor merge pe lângă linia ferată în direcţia Bicaz până la canton, unde vor traversa linia ferată, apoi vor ţine drumul de piatră care urcă spre deal. Când acesta dă în şoseaua asfaltată, se merge în dreapta, se urcă până la troiţă şi apoi se merge din nou în dreapta până în mănăstire, care se află în vârful dealului. În jur sunt coame muntoase, acoperite de păduri. La vest de incinta mănăstirii este Valea Bistriţei, între dealul mănăstirii şi munte. Satul Pângăraţi continuă şi pe această vale, pe o singură linie de la sud la nord.