Istoricul: Istoria acestui străvechi aşezământ monahal de la locul numit Piscul mănăstirii din Gura Secii, ne spune că locaşul iniţial a fost construit de Mircea cel Bătrân. A avut viaţa monahală până în anul 1761, când a fost distrus prin incendiere de generalul austriac Bukow. Personalul monahal din mănăstire s-a ocupat de confecţionarea ţiglelor pentru cuptoarele de încălzire din satele vecine. Potrivit unor informaţii, în comuna Cârţişoara s-ar găsi o icoana de argint, descoperită în apropierea clopotului unde a fost mănăstirea. Prin 1982, preotul paroh Giunduleţ, găsind istoricul mănăstirii, a pus o cruce pe locul respectiv. După Revoluţia din 1989 credincioşii satelor au solicitat reînvierea vieţii monahale, fapt aprobat de Mitropolia Ardealului, cu sugestia să fie o mănăstire de maici. În 1993 este numită ca stareţă monahia Eufimia Deusan, care s-a zbătut şi a reuşit să improvizeze câteva chilii şi un paraclis într-un canton de pădure oferit de Ocolul Silvic. S-a improvizat şi o clopotniţă în care s-au instalat două clopote aduse de la o parohie părăsită din apropiere. Aşa că după 232 ani de la distrugerea ei, Dumnezeu a vrut ca Mănăstirea să reînvie. Conform Legii nr. 18/1991, primăria comunei Cărţişoara anunţă Mănăstirea la 27 aprilie 1993 că va fi pusă în posesia a 10 ha teren agricol pentru construcţie şi gospodărire. Abia reînfiinţată, şi părintele arhimandrit Paulin Lecca, în vârstă de 80 de ani, face slujbe în fiecare zi la orele 7 şi 17. La 8 septembrie 1993 a fost pusă şi piatra de temelie pentru construcţia bisericii, s-au făcut săpăturile pentru fundaţie şi s-au adus şi unele materiale de construcţie, iar în anul 1994 s-a ridicat şi fundaţia corpului de chilii.

Altele: Credincioşii dornici de cultură, venind în pelerinaj la mănăstire, au prilejul să viziteze şi muzeul din Cârţişoara, unde vor putea vedea cele 800 de volume, strânse de Badea Cârţan (a trăit între 1849-1911), o copie după hrisovul dat la 17 mai 1473 de domnul Ţării Româneşti, Radu cel Frumos, o expoziţie de icoane pe sticlă, create în majoritate de pictorul popular Timforea Purcărea şi fiul său Ioan Purcarea, lăzi de zestre lucrate de rudarii din Cârţişoara, decorate prin zugrăvirea unor motive străvechi (ca bradul, şarpele, soarele), unelte privind ocupaţia locuitorilor satului din cele mai vechi timpuri şi unelte de uz casnic. 

Accesul:

Este situată la 5 km vest de satul Cârţişoara, gara care deserveşte Mănăstirea este Cârţa, gara Arpaşul fiind mai peste mâna. Din gara Cârţa până în Cârţişoara sunt 6 km, care se parcurg pe şosea asfaltată. Cârţişoara până la mănăstire se parcurg 2,5 km pe asfalt şi încă 1,5 km pe drum de piatră, iar pe drum de pământ numai 1 km, acesta fiind cel mai accesibil drum pentru credincioşi. Drumul de la oraşul Victoria-cabana Arpaş-mănăstire este ceva mai lung, neasfaltat în totalitate, dar cu privelişti mai atrăgătoare şi mai interesante, pentru că tot parcursul este pe sub poalele munţilor Făgăraşului, având mai tot timpul vederi largi şi orizont deschis spre râul Olt, şoseaua naţională, lacul de acumulare, versantul Arpaş, iar în unele locuri spre culmea munţilor Ucea, Ucişoara, Valea Arpaşul Mare şi Arpaşelul. De la Cârţişoara (satul lui Badea Cârtan) la cascada Bâlea lac, pe şosea asfaltată sunt circa 16 km. Cine doreşte să meargă pe un drum mai sălbatic, poate folosi drumul forestier care trece pe lângă mănăstire. Mănăstirea este aşezată la poalele munţilor Făgăraş într-o poiană pe terenul numit Locul mănăstirii din Gura Secii (pârâul Seaca trece prin apropiere), la 550 m altitudine. Piscul din spatele mănăstirii se numeşte Piscul Mănăstirii