Sfanta cruce ca simbol.

   Nimeni sa nu se rusineze de misterele glorioase ale mantuirii noas­tre, ale acestor simboluri, izvor pentru noi a tot felul de bunuri si carora le datoram existenta si viata crestina. Sa ducem in tot locul crucea lui Hristos ca si cum am purta o cununa. Oare, nu prin cruce toate mis­terele relative la mantuirea noastra s-au indeplinit ? Iata pentru ce noi pastram cu grija imaginea ei in casele noastre, pe zidurile noastre, pe ferestrele noastre, pe fruntea noastra si in inima noastra. Ea este sem­nul mantuirii noastre a tuturor, a libertatii noastre a tuturor si a bu­natatii Domnului "caci El a fost dus ca un miel la junghiere" (Fapte VIII, 32). Asadar, cand veti face acest semn, aduceti-va aminte de mis­terul crucii si potoliti in voi ura si toate celelalte patimi.

   Crucea a salvat lumea, ea a schimbat-o, a alungat eroarea, a readus adevarul, a facut din pamant un cer, a transformat oameni in ingeri. Gratie crucii, de­parte de a ne teme de diavoli, noi trebuie sa-i dispretuim ; gratie crucii, moartea nu mai este moarte, ci este un semn; gratie crucii, toate pute­rile dusmane zac la pamant si sunt calcate in picioare. Daca sunteti intrebati : Adorati, asadar, pe Cel Rastignit ? Raspundeti cu un glas si cu o fata care sa exprime bucuria : Da, il ador si-l voi adora mereu. Daca sunteti luati in ras, deplangeti cu lacrimi o asemenea nebunie. Mul­tumiti Domnului pentru binefacerile minunate cu care El ne-a incarcat si pe care nu am putea sa le cunoastem decait printr-o descoperire a cerului. De aceea, daca cineva va rade, este pentru ca "omul neduhovnicesc primeste adevarurile Duhului lui Dumnezeu" (I Cor. II, 14). Asa este cu capiii, in prezenta lucrurilor mai serioase si celor mai uimi­toare. Introduceti pe un copil in mijlocul misterelor si el va rade. Asa sunt paganii, asemenea unor copii si uneori chiar mai usuratici, dar ei comit aceste copilarii la varsta matura. Asadar, sunt mai nefericiti si mai putin scuzabili. Noua ne este a striga cu glas tare si rasunator, fie de ar fi prezenti toti paganii de fata, sa raspundem cu mai multa hotarare : Slava noastra, incepatura a tot binele, cununa si garantia increderii noastre este crucea.

     Sfanta cruce obiect de veneratie

   In timpul lui Hristos, unii dintre marii criminali erau arsi de vii, altii erau omorati cu pietre sau piereau prin alte feluri de chinuri, dar cel care era rastignit, spanzurat pe o cruce de lemn, suferea odata cu aceasta tortura si blestemul de oare era intovarasit, cum este scris in Deuteronom : "Blestemat este inaintea Domnului tot cel spanzurat pe lemn" (Deuteronom XXI, 23). Acum acest lemn infam, acest lemn blestemat, acest spaimantator simbol al mortii celor scelerati, este obiect de veneratie si de iubire. Crucea, acest giuvaier mai pretios decat lumea, infrumuseteaza coroana imperiala mai mult decat orice obiect. Ea, care odinioara era universal obiect de oroare, azi ii vedem ima­ginea pretutindeni, la principi si la supusi, la femei si la barbati, la fecioare si la persoanele casatorite, la nobili si la sclavi. Fiecare face, in orice clipa, acest glorios semn pe partea cea mai nobila a trupului sau, este purtata, statornic, pe frunte ca un trofeu pe o coloana. Am mai spus, acest semn se inalta pe sfanta masa, el domina hirotonisirea preotilor, el intovaraseste chiar trupul lui Hristos la cina mistica. Cru­cea straluceste peste tot, in interiorul caselor, pe pietele publice, in pustie, pe drumuri, pe varful muntilor, in fundul podurilor, in mijlocul marilor, pe navi si pe insule, pe paturi si pe vesminte ; ea este gra­vata pe arbori, pe vasele de aur si de argint, ea decoreaza sala ospa­tului, ea straluceste in mijlocul pietrelor pretioase si al picturilor mu­rale, este pusa pe vitele pe care un rau contagios le mistuie si pe oamenii care sunt chinuiti de diavoli, in razboi si in pace, in vremea zilei si a noptii, in mijlocul sarbatorilor lumesti si al austeritatilor po­caintei planeaza imaginea crucii, pentru ca iubim mult acest semn de mantuire, pentru ca refugiindu-ne sub umbra ei simtim o fericire deo­sebita. Toti o imbratiseaza cu iubire, nimeni nu mai roseste acum de aceasta unealta a mortii, de acest simbol al blestemului. Crucea este un giuvaier pe care toata lumea il prefera cununilor, diademelor celor mai pretioase. Oroarea a facut loc admiratiei si sila a facut loc dorintei. O vedeti peste tot, inca o data spun, pe varful edificiilor si in in­teriorul caselor, in orase si in singuratati, ea orneaza pagina pe care o cititi tot asa de bine ca si drumurile pe care va purtati pasii.

     Aceasta infama cruce - revin inca si nu as  obosi niciodata s-o repet - este de aici incolo un gaj  de binecuvantare, un zid tare si sigur de aparare, o sabie morala contra diavolului, un frau pentru tur­barea diavolilor, flagelul puterilor dusmane. Crucea a rasturnat domnia mortii, a sfaramat portile de arama si zavoarele de fier ale infernalelor temnite, a ruinat citadela spiritului raului, a smuls pacatului toata puterea lui, a scos lumea din osandirea in care se afla, a vindecat rana pe care insusi Dumnezeu a facut-o naturii umane.