Biserica Penticostală (numită și “Biserica lui Dumnezeu Apostolică”) este o biserică neoprotestantă. Printre mișcările de redeșteptare a credinței care au avut loc în secolul al XIX-lea apar, către anul 1900, și penticostalii.

   Cu rolul de fondator al penticostalismului modern este creditat Charles Fox Parham, născut pe 4 iunie 1873, al treilea dintre cei cinci fii ai familiei Parham. În copilărie și în tinerețea sa, Parham a fost adesea bolnav, suferind infecții virale și febră reumatică. Suferințele fizice de care a avut parte l-au făcut să devină interesat de subiectul vindecării supranaturale. Dorința sa de a deveni predicator s-a manifestat din copilărie, iar convertirea sa religioasă avut loc la 13 ani. La scurtă vreme organiza întâlniri evanghelistice, iar la 17 ani a început să studieze pentru a deveni pastor metodist. În 1891, când febra reumatică a revenit, producându-i chinuri puternice, Parham s-a rugat să fie vindecat și a avut parte de o însănătoșire, ajungând la convingerea că Dumnezeu lucrează nu doar la nivel spiritual, ci și la nivel fizic. În anii 1893–1900 a desfășurat o activitate predicatoricească intensă și s-a apropiat treptat de teologia mișcărilor „Holiness”. În 1898 a început să pună un accent deosebit pe vindecarea divină, propovăduind acest mesaj cu mult zel. Înainte de a-și pune problema teologică a botezului cu Duhul Sfânt și a vorbirii în limbi, Parham avea deja o teologie tipic penticostală, cu privire la boală, însă la vremea aceea n-ar fi caracterizat-o în acești termeni.

   Pe baza mai multor versete din Noul Testament, Parham a început să susțină că asupra celor credincioși se coboară Duhul Sfânt. Aceștia dobândesc astfel darul vorbirii în limbi, numit glosolalie - făcând trimitere la evenimentul petrecut de Rusalii (a cincizecea zi de la Învierea lui Isus Hristos, de aici și denumirea de "penticostali", luată de adepții noii mișcări - Fapte cap. 2).

   Evenimentele de la școala lui Parham sunt considerate începutul penticostalismului clasic, iar el este considerat fondator. În ciuda acestui rol, scrierile lui nu sunt considerate normative de către penticostali. Lui Parham i se recunoaște și influența teologică directă asupra predicatorului de culoare Joseph Seymour, fondatorul mișcării de pe Strada Azusa nr. 312, din Los Angeles, a cărei apariție, în aprilie 1906, a propulsat penticostalismul pe prima pagină a ziarelor locale și apoi în lumea întreagă.

   Gheorghe Bradin și începuturile penticostalismului românesc. În primăvara anului 1922 Gheorghe și soția sa Persida s-au mutat în Cuvin, satul natal al lui Gheorghe Bradin. În vara acelui an Persida Bradin a fost vindecată, în urma unei rugăciuni personale, fapt care a avut consecințe serioase asupra teologiei celor doi, care au ajuns convinși că Dumnezeu face minuni și botează cu Duhul Sfânt conform evenimentelor descrise în Faptele Apostolilor. Legătura cu alți penticostali din America, în special cu Pavel Budeanu, a consolidat credința soților Bradin, astfel că la 10 septembrie 1922 Bradin a deschis prima casă de rugăciune penticostală din România, la Păuliș, renunțând să mai frecventeze biserica baptistă. La scurtă vreme li s-au alăturat alți credincioși baptiști, încât pe la sfârșitul anului 1922 adunarea penticostală din Păuliș număra circa 30 de persoane. Pe 3 iunie 1923 au avut loc primele experiențe tipic penticostale ale acestui grup: 8 persoane au fost botezate cu Duhul Sfânt.

   În anul 2012, în lume existau aproximativ 250 de milioane de penticostali, adică 10% din întreaga mișcare creștină.